...
Telefon: (+40)-745-603-880 | Adresa: Strada Crisanei, Numarul 10, Alba Iulia

In ce consta o radiografie pulmonara?

Pentru pacientii care prezinta simptomatologie pulmonara, o radiografie pulmonara este investigația imagistica de baza. Aceasta utilizeaza razele X pentru a crea imagini ale plamanilor si a structurilor inconjuratoare (cai respiratorii, inima, vase de sange, coastele si coloana vertebrala). In cazul in care se observa modificari, medicul poate recomanda completarea investigatiilor cu computer tomograf (CT).

Radiografia pulmonara se bazeaza pe principiul absortiei diferentiate de radiatii X de catre diferitele tesuturi ale corpului. Plamanii, care sunt compusi in mare parte din tesut pulmonar aerat, permit trecerea mai usoara a radiatiilor X. Astfel, apar mai putin dens (cu negru) pe radiografie. In schimb, tesuturile mai dense, cum ar fi oasele si organele, absorb mai multe radiatii X, aparand mai albe pe imagini.

Cand se efectueaza o radiografie pulmonara?

Cand pacientul prezinta urmatoarele simptome: lipsa de aer, tuse seaca sau cu expectoratii, dureri toracice (durere in spate sau in piept), febra, subfebrilitati.

Daca se suspecteaza boli pulmonare, dupa efectuarea auscultatiei pulmonare si a anamnezei: apa la plamani (pleurezia), colaps pulmonar (atelectazie), pneumonie, tuberculoza (TBC), suspiciune de plamani colabati (pneumotorace), imaginea cavitara/hidroaerica, tumori si cancer pulmonar, etc.

Pentru evaluarea traumelor toracice: fracturi ale coastelor, leziuni ale plamanilor si alte traume in regiunea toracica.

Monitorizarea evolutiei bolilor: dupa un diagnostic, radiografiile la un anumit interval de timp pot ajuta la urmarirea evolutiei afectiunii si la ajustarea tratamentului.

Evaluarea inainte de o interventie chirurgicala (pre-operatorie): poate oferi informatii vitale despre starea plamanilor si toracelui pacientului.

Cum se efectueaza o radiografie pulmonara?

Timpul pe care pacientul trebuie sa-l aloce pentru aceasta investigatie este de aproximativ 10 minute. Aceasta consta in cateva etape:

1. Pregatirea pacientului: indepartarea oricaror obiecte metalice din zona gatului si pieptului, ochelarii de vedere, precum si bijuterii sau nasturi, cu asezarea ulterioara in fata aparatului de radiografie.

2. Pozitionarea pacientului: Tehnicianul medical va pozitiona pacientul astfel incat plamanii si inima sa fie in centrul imaginii scanate. De obicei, pacientul va fi rugat sa stea in picioare in fata aparatului de radiografie.

3. Respiratie si expunere la raze X: Pacientul va fi rugat sa traga aerul adanc in piept si sa tina respiratia pentru o fractiune de secunda, timp in care se efectueaza scanarea. In acesta etapa, este important ca acesta sa stea nemiscat, pentru a obtine imagini clare. In timpul expunerii la raze X, aparatul va emite un fascicul subtire de raze care va fi proiectat prin corpul pacientului si apoi pe un detector special. Aceste raze sunt absorbite in diferite grade de diferite tesuturi, iar detectorul inregistreaza aceste informatii sub forma de imagini.

4. Evaluarea rezultatelor: Imaginile obtinute sunt apoi evaluate de catre un radiolog sau medic specialist in imagistica medicala si vor fi predate pacientului.

Ce poate resimti pacientul?

Radiografia pulmonara este o investigatie nedureroasa. Pacientul poate simti doar senzatia de racoare din incaperea de unde aceasta se realizeaza. Persoanele care au articulatii inflamate (artrita) sau leziuni la nivelul peretelui toracic, umeri sau brate, pot resimti usor disconfort in a sta nemiscati pentru cateva secunde pana se finalizeaza investigatia.

Avantaje si limitari ale radiografiei pulmonare

Avantaje:

Este o metoda rapida si neinvaziva de diagnostic.

Nicio radiatie nu ramane in corpul pacientului la finalul examinarii.

Este relativ ieftina si larg disponibila in multe locatii (camera de garda, ambulator, cabinete medicale)

Permite evaluarea starii plamanilor si a altor organe din regiunea toracica.

Limitari:

Radiografiile pulmonare pot avea o sensibilitate limitata in detectarea unor afectiuni, precum tumori mici, leziuni in stadii incipiente sau cheg de sange la nivelul plamanilor (afectiune cunoscuta sub denumirea de trombembolie pulmonara).

Expunerea la radiatii X poate creste riscul de a dezvolta cancer, in special in cazul expunerii repetate si frecvente.

Pacientele aflate la varsta fertila ar trebuie sa anunte medicul sau tehnicianul radiolog daca acestea sunt insarcinate, intrucat razele X pot afecta dezvoltarea fatului.

Cu toate limitarile sale, aceasta tehnica ramane esentiala in practica medicala, asigurand un diagnostic precoce si o monitorizare adecvata a pacientilor cu probleme respiratorii sau toracice.

Concluzie

Radiografia pulmonara ramane una dintre cele mai importante metode de diagnostic in domeniul medical. Joaca un rol important in identificarea si evaluarea afectiunilor pulmonare si toracice. Cu dezvoltarea continua a tehnologiei medicale, radiografia pulmonara a devenit mai precisa si mai sigura, contribuind la imbunatatirea calitatii vietii si a longevitatii pacientilor. Cu toate acestea, trebuie sa fie efectuata cu responsabilitate si numai la recomandarea unui medic. Expunerea excesiva la raze X poate avea efecte adverse.

Daca aveti simptome respiratorii si doriti sa faceti o radiografie, va asteptam la cabinetul nostru de pneumologie in Alba Iulia pe strada Crisanei nr 10  la medicii nostri pneumologi:

Dr. pneumolog Ene Laura Ina,

Dr. pneumolog Parastie Angela si

Dr. pneumolog Moldovan Simona

📞 Pentru programare sunati-ne la numarul (+40)-745-603-880  sau va programati in urmatorul formular:


    Daca bifati, o sa primiti GRATUIT serviciu de monitorizare a nivelului de oxigen din sange pe timpul noptii
    Bifati casuta pentru test rapid glicemie GRATUIT







     

    Referinte:

    Tratat de pneumologie pentru medicii rezidenti. Oancea C, Fira-Mladinescu O, Tudorache V. 2021.

    https://www.radiologyinfo.org/en/info/chestrad

    https://medlineplus.gov/ency/article/003337.htm

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *